Autor: Mela Ardelean - Redactor Șef GOJDIȘTII
Continuăm seria de inteviuri cu profesori alături de persoana care e considerată de elevi mai mult decât un cadru didactic, un sprijin la nevoie, sau chiar un prieten. Așa că astăzi vom afla cum este viața de profesor și consilier în Gojdu a doamnei Psiholog Mihaela Mincic.
1. Ce v-a determinat să alegeți această profesie? A existat un moment în care v-ați dat seama că asta vreți să faceți?
Aceasta este una dintre cele mai frecvente dintre întrebărie pe care le primesc de la elevii mei. De ce? Pentru că în adolescență avem nevoie de modele de decizie, de exemple de acțiune, de o conexiune reală, nu doar una teoretică, cu viața.
Pentru mine alegerea profesiei a fost una dintre cele mai intuitive decizii importante luate. De obicei, când e vorba de decizii importante abordez un stil rațional, îmi iau timp să analizez alternativele, beneficiile, riscurile. Ei, decizia de carieră a fost una rapida, intuitivă și, din punctul meu de vedere, inspirată. Eram în clasa a XI-a, la Liceul Sanitar, 1990, iar toți în jurul meu vorbeau de medicină, ceea ce pentru mine nu era o alternativă, nu mă atrăgea deloc, făceam practică de specialitate în fiecare trimestru, așa că știam sigur că nu e calea mea. Era un context social în care apăreau foarte multe schimbări. Așa a apărut și specializarea Psihologie în cadru UBB Cluj-Napoca. De la sfârșitul anilor 1970 ea fusese desființată, așa cum aveam să aflu mai târziu. Țin minte și acum momentul acela în care am aflat de această alternativă și gândul apărut instantaneu: „Ori merg la Psiho ori rămân asistent medical.”. Din momentul acela orice căutare a încetat, nu am mai avut îndoieli, nici regrete. Și nici de atunci încolo.
Ceea ce blochează de cele mai multe ori tinerii în luarea deciziilor este frica de eșec și nevoia de siguranță. În viață nu poți avea siguranțe de 100% și nici garanții. De aceea de cele mai multe ori consilierea pentru orientarea în carieră este un proces de dezvoltare personală în domeniul încrederii în sine și acceptării nesiguranței Răspunsul la întrebarea : „Dacă ai fi sigur că vei reuși ce ai alege?” deschide drumul către intuiție și decizie bazată pe interes real.
Nu știu dacă am ales bine, dar știu că îmi place unde am ajuns.
2. Dacă ar fi să vă descrieți viața de consilier în cadrul școlii în 3 cuvinte, care ar fi acelea și de ce?
Un răspuns simplu la o întreagă experiență: provocare, căldură, suport. De ce provocare? Pentru că, în consiliere, deși există metode, protocoale, strategii, vii în contact cu noutatea în fiecare zi, vii în contact cu o nouă lume cu fiecare client pe care îl ai, iar câteodată ceea ce știai nu funcționează. E un proces de învățare care nu se poate opri. De ce căldură și suport? Deoarece cred că este cel mai important lucru care poate vindeca, mai ales în adolescență.
3. Dacă ați putea să vă întoarceți în timp ați face aceleași alegeri?
Aș face diferența între alegeri și acțiuni.
Dacă întrebarea se referă la alegerile importante din viața mea răspunsul e DA. Când evaluezi eficiența unei alegeri realizate nu uita să evaluezi și contextul în care ai luat decizia respectivă: ce știai, cine erai, ce resurse aveai la momentul respectiv, care era lumea în care trăiai. Altfel nu este o evaluare corectă față de tine.
Dacă ar fi să mă refer la diferite moduri de a acționa răspunsul e NU, dacă m-aș întoarce în timp aș alege să acționez diferit în diverse situații. Pentru că nu suntem perfecți și greșim, dar cred că ceea ce ne duce spre evoluție este ce am învățat din greșeli. Dar tocmai această analiză a ceea ce ai fi putut face altfel în situația X, mă face să raspund cu NU la o parte din întrebarea ta. Dar nu mă pot întoarce în timp, deci ceea ce pot schimba e ceea ce fac de acum înainte într-o situație similară. De aceea, e important să-ți pui astfel de întrebări, dar să nu le însoțesti de regrete veșnice și învinovățiri, ci de speranța unei reacții viitoare mai eficiente.
4. Care este sfatul pe care îl dați de obicei elevilor atunci când au neînțelegeri cu profesorii?
Depinde de reacția tânărului client. De obicei, promovez comunicarea asertivă, înțelegerea motivației reale a profesorului (indiferent de metoda utilizată consider că un profesor are drept motivație în acțiunile sale interesul copilului – să-l ajute să-și atingă potențialul, să-l ajute să progreseze, să-l formeze ca OM), toleranța și iertarea.
5. Care a fost cea mai haioasă întâmplare din timpul unei activități cu elevii?
Mda…din ale școlii online: O regulă pe care am setat-o în cadrul orelor de psihologie online este aceea că dacă tânărul nu știe întrebarea (nu răspunsul) pe care am pus-o înseamnă că nu a fost atent, deci nici prezent la oră. Într-o oră vorbeam despre eficiența hărților mintale și implicarea emisferelor cerebrale în învățare și am pus întrebarea: „În învățarea unei formule de matematică prin repetarea verbală care credeți că este emisfera implicată?”. Tânărul nostru neatent (probabil absorbit de jocul de pe calculator și discutia de pe Discord) a pus întrebarea devenită clasică: „Puteți repeta întrebarea?”. Nu am repetat-o, dar l-am întrebat despre ce vorbeam. Cumva și-a dat seama că vorbeam despre implicarea emisferelor cerebrale în învățare (sper că tânărul nostru nu a uitat să mulțumească celui ce i-a oferit ajutorul!) și a răspuns cu mult entuziasm: „Emisfera sudică!”. Trebuie să recunosc că nu m-am supărat, ci m-am amuzat copios toată ziua. Pentru mine a fost o situație haioasă, nu știu dacă și pentru el.
6. Cum vă afectează pandemia orele de psihologie sau pe cele de consiliere?
Sunt o persoană care preferă contactul personal, față în față. Trebuie să recunosc că pandemia în sine nu m-a afectat, ci măsurile care au decurs din ea.
Pandemia a fost o oportunitate de a-mi dezvolta latura digitală, la un nivel la care acum un an nu l-aș fi anticipat.
Consider că, dacă există motivație, atât în cazul elevilor, cât și în cazul profesorilor, orele de psihologie pot funcționa foarte bine. Am avut în primăvară clasă la care implicarea tinerilor a fost mai mare la orele online decât la cele față în față, nu doar din ceea ce am observat eu, ci și din ceea ce mi-au spus ei și din disponibilitatea lor de a prelungi orele după terminarea lor. Explicație există, dar nu e momentul acum pentru ea.
Din nefericire, indiferent de motivația și implicarea profesorului va exista o proporție considerabilă de copii și tineri care nu se vor implica. Este rezultatul unei educații bazate pe frică și rușine, frica de critică, frica de respingere, frica de note mici, frica de cearta cu părinții. Când frica nu mai e motivator ce pun în schimb? Poate că e un moment în care ar fi pertinent să ne întrebăm dacă frica este cea mai bună metodă de a motiva un copil să învețe… pentru că ce trăim azi, ca profesori și părinți, este rezultatul faptului că utilizăm de multe ori metode de motivare nepotrivite. Poate e cazul să ne punem întrebarea cum putem face altfel lucrurile, astfel încăt copilul să ne simtă lângă el (indiferent de performanța școlară), să simtă că ne pasă real de el, de EVOLUȚIA lui, nu de performanța lui, că îl respectăm, chiar și când îl criticăm sau îi dăm un 3, că e un om bun, chiar dacă nu e primul sau nu are performanță superioară. Din punctul meu vedere e vorba de modificarea unei întregi mentalități colective, a unui discurs social care absolutizează celebritatea și utilizează o măsură rigidă de evaluare a valorii umane din categoria cognițiilor dezadaptative de tipul „Alb sau negru”, „Totul sau nimic”. Fără acestă schimbare vom avea aceeași proporție ridicată de copii neimplicați și nefericiți la școală.
Consilierea a avut cel mai mult de suferit, dar în ciuda rezistenței mele inițiale, consilierea online funcționează la nivel individual destul de bine.
7. În cariera dumneavoastră, v-ați confruntat cu momente dificile. Ce ați făcut pentru a le depăși?
Atunci când o persoană se confruntă cu o situatie dificilă are cel puțin două variante: să pună accent pe problemă (își dorește să nu se fi îmtâmplat, se blochează în trecut, se lamentează, etc.) sau să pună accent pe soluții. Așa că, sfatul meu e să uzi ceea ce dorești să crească. Abordarea dificultăților într-un mod sau altul poate duce la o spirală a pozitivității sau a negativității, fiecare dintre noi alege. De un ajutor real este transformarea rugăciunii seninătății într-un principiu de viață aplicat zi de zi: Dă-mi, Doamne, curajul de a schimba lucrurile pe care pot să le schimb, seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba şi înţelepciunea de a face diferența dintre ele”.
Îi mulțumim doamnei profesoare pentru că ne-a fost din nou alături, pentru interviu, pentru sfaturi, dar mai ales pentru că ne inspiră să fim mai buni zi de zi.
Autor: Mela Ardelean - Redactor Șef GOJDIȘTII