top of page

În pași de balet alături de Carina Bot


Autor: Alexandra Cohuț - Redactor GOJDIȘTII


Acest articol este unul de apreciere, de cunoaștere și de motivație, datorită elevei Carina Bot-Pop, elevă în clasa a X-a G în cadrul colegiului nostru.

Pe lângă pasiunea și ambiția Carinei, o gojdistă de care suntem mândri, aș vrea să ating și o altă latură a ei, una mai mult morală, având ocazia de a o cunoaște.

Viața a ajuns să fie ceva haotic, unde fiecare așteaptă câte ceva de la tine, unde adevăratele valori sufletești se pierd în timp... Asta în general, o excepție fiind Carina. Te poate motiva în fiecare zi prin simpla ei pozitivitate, influențându-ne să fim persoane mai încrezătoare. Lumea e un loc mai sigur atunci când cineva e lângă tine, când ai o persoană de care să te sprijini așa ca ea.

Carina e un om puternic, o persoană minunată, iar cu toate acestea este și ambițioasă, pasionată, o balerină devotată. Astfel, pentru a o cunoaște mai bine și pentru a-i descoperi pasiunea, i-am adresat câteva întrebări.


De cât timp practici baletul?

“Am început să practic baletul acum 6 ani, dar mă aflu în sălile de dans de la vârsta de 4 ani.”


De ce balet și nu altceva?

“Am practicat mai multe sporturi, dar baletul mi-a inspirat eleganță. Am știut că asta îmi doresc să fac de când am pășit prima dată în sala de antrenament.”


Există o anumită dietă pe care balerinele trebuie să o respecte?

“Pentru a urca pe scenă, ca balerină trebuie să ai un corp suplu, dar și forța necesară pentru a putea duce la capăt exercițiile impuse. Suntem cântărite la antrenamente de câteva ori pe an pentru a ne asigura că ne menținem o siluetă ideală. Este indicat să mâncăm cât mai sănătos pentru a ne păstra o condiție fizică bună și pentru a face față antrenamentelor.”


Ce calități trebuie să aibă o balerină?

“Expresivitatea scenică este una dintre cele mai punctate calități. Dansatoarele trebuie să știe cum să transfigureze coregrafia publicului. De asemenea baletul este un sport care necesită un nivel mai ridicat de atenție și concentrare.”


În ce mod consideri că acest sport te-a schimbat?

“Acest sport mi-a modificat mult stilul de viață. A fost necesar să-mi gestionez mai bine timpul, să am un stil de viață mai sănătos, să am mai multă grijă cu ce fac în timpul liber rămas și să fiu mai organizată. Sunt de părere că baletul m-a influențat foarte mult în bine și mă bucur că am o antrenoare care mă îndrumă la fiecare pas.”


“Baletul e muzică în mișcare, muzica e balet pe note” ~ Natalia Titva


252 views0 comments

Recent Posts

See All
bottom of page