Viața de boboc



Autor: Daria Teodorescu - Redactor GOJDIȘTII


Inițierea nu a fost niciodată un proces ușor, însă nimic nu se compară cu acel sentiment generat de necunoscut care îți dă speranță și te face să visezi la un altfel de viitor.


Chiar dacă nu ești în momentul de față boboc, cu siguranță ai fost cândva și încă mai poți simți în adâncul sufletului emoțiile ce însoțesc primele zile de liceu.

Pentru că mă aflu pe acest drum nou al cunoașterii și al descoperirii, pot spune că experiența de boboc e unică și, deși pare uneori un urcuș anevoios, e un pas uriaș spre dezvoltarea de sine.


Ca boboc, am intrat în contact cu multe persoane noi, am descoperit locuri și idei care mi-au fost străine până în acest moment și încerc să țin pasul cu lumea din jur care parcă gonește pe lângă mine și mă lasă în urmă. Poate că am exagerat un pic, însă trebuie să recunosc că e o etapă destul de solicitantă și merită, zic eu, să treci prin ea, pentru simplul fapt că vei ajunge cu o treaptă mai sus pe scara existenței, cu alte cuvinte, vei învăța să te dezvolți armonios.



Dupa îndelungul stres din cadrul evaluării naționale și după o vacanță care, practic, a reprezentat un mare hop, făcând trecerea într-o nouă etapă a vieții, mi-a fost greu să mă reculeg în primele zile de liceu. Oameni noi, colegi noi, profesori noi- și nu numai, toate au venit deodată, făurind sentimente contradictorii.


Școala mare și impunătoare m-a fascinat de-a dreptul, iar profesorii, torțe vii pe altarul cunoașterii, conduși de o pasiune fierbinte pentru materia pe care o predau, m-au inspirat și mi-au deschis ochii să văd frumusețea fiecărei materii predate.


Așadar, capacitatea de integrare și obișnuința cu noul stil de viață și-au făcut simțite prezenta în mai puțin de o lună și am început să îndrăgesc multe schimbări care la început mi s-au părut de-a dreptul greu de acceptat. E foarte plăcut să ai profesori dornici să te ajute să excelezi și colegi cu mentalități asemanatoare cu a ta, cu care poți împărtăși pasiuni.


Din păcate, cu toate că vacanța de două săptămâni a fost bine-venita, căci primele săptămâni de școală au fost încărcate, aceasta a îngreunat procesul de cunoaștere al colegilor și de continuare a integrării în noul mediu școlar, fapt pentru care mulți ar prefera școala în format fizic în această perioadă inițiatică.


Îmi doresc ca peste ani, când vom fi răscoliți de amintirile acestui început să putem privi în urmă, mândri de alegerile pe care le-am făcut și de experiențele pe care le-am adunat, rând pe rând, pe parcursul anilor de liceu.


Autor: Daria Teodorescu - Redactor GOJDIȘTII


138 views0 comments

Recent Posts

See All