Viața ca profesor în Gojdu! – Hulea Daniel

Updated: Jun 15



Autor: Vereș Raluca – Redactor GOJDIȘTII

„Viața este o provocare. Mergem mai departe. Clasa va fi unită pentru totdeauna.”

Astăzi am plăcerea de a-i lua un interviu profesorului de sport, precum și dirigintele meu, Hulea Daniel. Pot spune de la început că merităm cu toții să avem un profesor ca un prieten și un membru de familie precum dânsul. Fiind serios și prietenos, orele de sport pot fi grozave alături de el, afirm asta din propria experiență, cu toate că nu mă consider o persoană sportivă.

Î: Care a fost pasiunea care v-a determinat să alegeți această carieră?

R: Îmi place în primul rând să lucrez cu copii. Făcând sport de performanță de mic, am fost pasionat să lucrez cu aceștia. În prezent îi antrenez pe câțiva la fotbal și pe alții la nivelul junior.

Trebuie să-ți placă meseria de profesor și să ai răbdare, răbdare, răbdare…Trebuie să te dedici, să menții ordinea și să abordezi corect elevii.

În primul an de învățământ ești speriat, dar apoi, odată cu experiența, ajungi să cunoști elevii și să te acomodezi.

Î: Care este cea mai mare realizare a dumneavoastră din punct de vedere profesional?

R: Am luat locul I pe județ la fotbal în 2016 și ne-am calificat la faza națională din Bistrița. Aceasta este una dintre cele mai mari realizări ale mele. Am fost însoțitor delegat la olimpiada de informatică din Suceava în2019 și la competiția de robotică de la faza națională din 2020. Am fost de asemenea și la competiții Kinder.

Î: Dacă ați dori să predați altă materie, care ar fi aceea?

R: Predând educație fizică, aș alege anatomia. Fiind sportiv, este bine să-ți întreții bine corpul. Spre exemplu: am învățat să dau primul ajutor în facultate.

Ca și meserie aș fi ales să fiu preot. Pentru mine credința este pe primul loc.

Î:Care sunt cuvintele care v-ar descrie pe scurt?

R: Corect, familist, serios și ambițios.

Î: Care sunt cele mai plăcute experiențe petrecute în învățământ?

R: În calitate de diriginte mă înțeleg foarte bine cu profesorii și fiecare clasă. În fiecare an în mai, țin competiții de baschet și fotbal între elevi și profesori. Excursiile din Arieșeni și Grecia, spre exemplu, pe care le-am ținut cu clasa a XI-a A sunt de neuitat. Amintirile acestea rămân cu mine, pentru a le comunica mai târziu împreună cu cei dragi: familia și colegii de la școală. Aș putea scrie o carte despre toate acestea…

Î: Credeți că învățământul online scade calitatea orelor?

R: Nu. În afară de exercițiile cu mingile, de cele pentru gimnastică și școala alergării, îmi pot ține orele liniștit. Toate orele mi-au plăcut și în plan am discutat mai multă teorie despre atletism și jocurile sportive precum baschetul și handball-ul. Chiar și așa, le prefer în aer liber… Dar am reușit să găsesc soluții și să mă adaptez.

În prima lună a fost greu… Spre exemplu: să încerci să-i pui pe elevi să-și deschidă camerele. Am avut un mic blocaj în a încerca să-i mobilizez, dar... Viața este o provocare. Mergem mai departe. Clasa va fi unită pentru totdeauna.


Îi mulțumesc dirigintelui meu, precum și profesorului de sport, Hulea Daniel, că mi-a acordat șansa de a-i asculta experiența personală ca profesor.

Autor: Vereș Raluca – Redactor GOJDIȘTII

561 views0 comments

Recent Posts

See All