Autor: Sturz Miruna - Redactor GOJDIȘTII
Profesorii adevărați ,,sunt cei care își învață elevii cum să gândească, nu ce să gândească.”- Anonim
Continuăm seria de interviuri cu profesori alături de doamna profesor dr. Daniela Iederan, cadrul didactic care face orele de limba și literature română atât eficiente cât și interesante, îmbinând utilul cu plăcutul. Am avut plăcerea de a o intervieva pe doamna profesoară, avândastfel șansa să aflăm lucruri noi despre dumneaei și să o cunoaștem mai bine.
1. Ce v-a determinat să alegeți Colegiul Național „Emanuil Gojdu” pentru a vă construi o carieră?
Am fost provocată. Și îmi plac provocările. Și, totodată, a fost examenul cel mai plin de emoții din viața mea, din cauza unui cumul de factori. Gradele didactice si doctoratul nu au fost atât de solicitante.
2. Cum este percepută viața elevului din ziua de astăzi din prisma profesorului?
Mi se pare anostă și inclusă într-un matrix straniu, maladiv. Când mediem relaționarea și comunicarea reală precum si periplul real prin studiu, nu mai e nimic de spus…
3. Care ar fi o întâmplare memorabilă din timpul unei ore?
Salvarea unui pisoi fără stăpân prizonier într-un copac și găsirea de adăpost la unul dintre elevii unei clase de a 12-a, în timpul rezolvării unei variante de bacalaureat, acum 3 ani… sunt mai multe, dar …am selectat ce e mai recent...
4. Care este cea mai mare satisfacție a dumneavoastră în calitate de profesor?
Sunt mai multe aspecte. Unul ar fi bucuria de a vedea o olimpică la Limba si Literatura Română care îmbrățisează această meserie. Altul ar fi faptul de a asista la evoluția unor elevi, de la dușmani ai lecturii la fani. Elevi de gimnaziu care nu au citit nimic în afară de ce e inclus în programă ca texte-suport și care, după ,,Lostrița”, ,,Domnișoara Christina”, ,,Carrie “ si ,,Împăratul muștelor” vin să îți ceară sugestii de lectură. Bineînțeles, și rezultatele de la examenele naționale, acestea țin de statistică mai mult…
5. Care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai importante aspecte ale educației?
Nu care sunt…care ar trebui să fie, după umila mea părere…nu sunt specialist în psiho-pedagogie, dar un bun psiholog sunt, zic eu, având în vedere relația pe care o am cu elevii mei…Le spun de multe ori că tonul face muzica, dacă dirijorul e bun, atunci și orchestra e în regulă, chiar cu inerentele scăpari. E nevoie de comunicare reală, de transmitere si prelucrare a informației către adulți în devenire. Mulți dintre ei vin cu un handicap al comunicării din familie. De oferit o șansă în direcția aceasta…dacă receptorul o fructifică sau nu…asta e altă poveste…
6. Dacă ați avea posibilitatea să schimbați ceva la sistemul de învățământ din țara noastră, ce ați schimba și de ce?
Prea multe prejudecăți și de o parte, și de alta, la toți factorii. Prea ușor adaptăm orice și eliminăm bazele reale. Mă refer la materia mea. Sunt prea bătrână să cred că se poate schimba în bine. Cu scuzele de rigoare. În rest…no comment. Intru în silenzio stampa.
7. Dacă ați fi din nou la început de drum, ați îmbrățișa tot cariera de profesor de limba română?
Da. Oricum asta mi-am dorit întotdeauna, sincer. Și știi că sunt sinceră. Nu suport ipocrizia și minciuna în zona mea. Dacă le întâlnesc, mă retrag. Oricum, în afară de asta și gătit nu mă prea pricep la multe… Da. Ți-am spus la început că îmi plac provocările…
Îi mulțumesc doamnei profesoare pentru timpul acordat, pentru oportunitatea de a înțelege mai bine ce înseamnă să fii un profesor desăvârșit, cât și pentru dedicația, atenția și răbdarea de care dă dovadă în timpul orelor de limba și literatura română.
Autor: Sturz Miruna - Redactor GOJDIȘTII
コメント