Sarah și Luca vor să își facă vocea auzită - cunoaște o parte din candidații pentru Consiliu!


Dragi colegi,


Noi suntem Sarah și Luca și suntem pregătiți să aducem o schimbare în comunitatea de elevi a colegiului nostru.


Mai multe despre noi:


Mă numesc Dubăţ Sarah, am 17 ani, sunt elevă in clasa a XI-a G şi candidez pentru postul de secretar. Sunt o persoană foarte responsabilă şi calculată, dar totodată şi prietenoasă şi sociabilă, am spirit de echipă şi imi place să ascult parerile şi sfaturile celorlalţi.

În prezent ocup funcţia de Director Caritabil în cadrul Consiliului Elevilor C.N Emanuil Gojdu, iar înca din clasa a 9-a m-am implicat în cat mai multe proiecte și activităţi care s-au desfăşurat în cadrul şcolii. Datorită acestui fapt am dobândit foarte multă experienţă şi am învăţat lucruri noi despre şcoala noastră si despre comunitatea de elevi a şcolii. De asemenea, fac parte din clubul de voluntariat Leo Black Eagle Oradea, implicându-mă constant în diferite proiecte.


Mă numesc Cosma Luca, am 17 ani, sunt elev in clasa a XI-a G şi candidez pentru postul de vicepreşedinte. Sunt o persoana creativă şi dinamică, sunt voluntar activ, având multe ore de voluntariat acumulate în urma participării la diferite evenimente cu scop caritabil. În cadrul Consiliul Ellevilor colegiului nostru ocup funcția de grafician, iar în același timp, sunt membru EduBiz de mai bine de un an.

Mă recomandă pentru postul de vicepreşedinte vasta mea experienţă în management, având chiar și un stagiu făcut în acest domeniu în cadrul unei companii din Oradea. Sunt dispus să imi dedic timpul lucrând pentru binele comun al elevilor liceului si să ascult orice parere sau propunere a elevilor.


Ce ne propunem să facem în potențialul mandat?


Având experienţa necesară în organizare de evenimente si infiinţarea proiectelor, venim cu idei noi si practice, cu speranţa ca elevii gojdisti să işi pună încrederea in noi.

Aşadar, venim cu urmatoarele propuneri:

  • ne dorim să înființăm un radio al şcolii;

  • organizarea evenimentului Gojdu Food Festival;

  • în cadrul Student HUB-ului vrem să decorăm camerele cu poze ale gojdiștilor, poze care au fost făcute chiar de către elevii, care totodată vor putea face parte din clubul de fotografie;

  • dorim sa continuăm toate proiectele care sunt in desfăşurare.

Suntem hotărâți să venim cu idei originale, nu idei ce se află deja in proces de implementare sau care au fost deja implemenate, dar totuși vrem sa continuăm toate proiectele si tradițiile școlii și să păstrăm toate obiceiurile, ba chiar, de ce nu, sa creăm si unele noi.

55 views0 comments