Mr. Lupu - Descâlcirea vieții prin YouTube

Autor: LORENA C. RUS /

De când am început să promovăm pe blogul nostru ideile gojdiștilor am descoperit cât de talentați și originali sunt elevii colegiului nostru, iar de această dată am decis să vi-l prezint pe Andrei Lupu, sau după cum îi spun prietenii, Lupu.


Andrei e în clasa a X-a G și e gojdist de aproape doi ani de zile, timp în care s-a axat mult pe dezvoltarea personală și se implică în tot felul de proiecte școlare și extra-școlare. Are și un job, este voice actor la Studiourile BTI, sau după cum știm din desenele copilăriei „Dublajul a fost realizat de Zone Studio Oradea” și este extrem de interesat de antreprenoriat, un domeniu în care cel mai probabil va avea succes în viitor. Este o persoană activă, mereu cu argumentele la el și cu informații din domenii destul de vaste, iar din dorința de a începe un business și de a avea o activitate individuală și-a făcut un canal de YouTube, prin intermediul căruia transmite cunoștințe dintr-o paletă largă de subiecte într-un mod interactiv și care te face să reții ceea ce el vrea să te învețe.


Prin intermediul proiectelor școlare l-am cunoscut și mi-am dat seama de caracterul și potențialul pe care îl are, așa că mi-a făcut plăcere să vorbesc cu el mai în detaliu despre noua lui pasiune, și anume YouTube-ul:


L: Cum ți-a venit ideea de a începe un canal de youtube?

A: Am participat în programul de Leadership "Leaders EXPLORE", si într-o ședință de orientare în carieră mi-am exprimat dorința de a avea un business, după ce am citit câteva zeci de cărți de business, deși sunt mic și greu de luat în serios. Mentorul meu, Elena, m-a întrebat: "De ce nu-ți faci un canal de YouTube?". Și nu am avut o scuză bună să nu mă apuc.


L: Ce ți-ai propus când ai postat primul video pe youtube?

A: In primul rând, să îmi placă mie ce iese, apoi să primesc feedback pozitiv din partea urmăritorilor/prietenilor.


L:Care sunt principalele teme pe care le abordezi în video-urile tale?

A: Economia și finanțele; Psihologia; Istoria; Politica.

În general subiecte serioase și intimidante explicate de la egal la egal.


L: Cum decurge crearea unui video?

A: Caut idei, fie întrebând prieteni, fie căutând subiecte interesante pe internet, fie făcând un "brainstorming" cu mine însumi. Fac research, scriu schița clipului meticulos, o listez, o repet, găsesc o zi în care e relativ liniște în casă, fac curat in cameră, îmi montez camera si luminile, dau drumul și vorbesc. Durează in jur de 6-7 ore, apoi cu 2-3 zile înainte de ziua de duminică, în care mereu postez, imi găsesc alte 7-8 ore pentru editat și creat thumbnail-ul în Photoshop.


L: Ce te determină să lucrezi în continuare?

A: Înainte mă motiva să văd cum cresc vizionările și abonații, dar acum, când am atins un punct în care e mult mai greu să obțin vizionări (în opinia mea, pentru că nu mai sunt nou între prieteni, deja fac asta de 4 luni), acum mă determină să văd cum crește calitatea clipurilor mele în fiecare săptămână, nu mă mai uit la numărul vizionărilor. E frumos să vezi cum devii tot mai bun la ceva ce îți place.


L: Cum îți organizezi timpul între activitățile școlare sau extra-școlare, timpul liber și crearea video-urilor?

A: Înainte de lockdown, a fost destul de greu, scriam schițele pentru vloguri in pauze sau ore neinteresante, era destul de greu sa balansez sportul, școala, job-ul, cursurile de public speaking sau de dezvoltare personală si clipurile, le-am organizat de obicei în detrimentul timpului liber, aveam timp liber doar duminica. În schimb, acum că am învățat sa fiu mai eficient cu research-ul, filmatul și editatul, și acum că școala nu îmi ocupă atât de mult timp, părerea mea e că îmi merge foarte bine!


L: Crezi că e o activitate de viitor pe care ai putea să o transformi într-o sursă de venit?

A: Da, cred că voi putea să o transform într-o sursă de venit la un moment dat, există multe oportunități de a face bani din YouTube, dar nu mă bazez că voi trăi din asta prea curând.


Ca o mențiune suplimentară, mr. Lupu vă transmite „Vă aștept pe canal, criticați-mă ca să devin mai bun! 💪”.

Canalul lui îl aveți aici: https://www.youtube.com/channel/UCOi03zgJOwPTvNYv0W8ottg, iar în fiecare duminică la ora 12:00, vă invit să vizionați noul clip și mai mult de atât, să vă abonați ca să fiți notificați de fiecare dată când postează.

Totodată, arătați-vă aprecierea sau chiar și opusul ei într-un mod constructiv, întrucât înainte de orice, trebuie să apreciem munca fiecăruia.


Autor: Lorena C. Rus


249 views0 comments