Jurnalul unui Adolescent în Pandemie

Updated: Apr 25



Desen realizat de Gabriel Chirilă - Grafician GOJDIȘTII

Autor: Mela Ardelean – Redactor Șef GOJDIȘTII


Anul 2020, la început părea a fi minunat, mulți dintre noi am avut parte de o petrecere extraordinară de revelion, alături de cei dragi, fără a ști atunci ce sunt normele de distanțare, cum trebuie să porți o mască sau grija de a nu fi infectați. Aproape că îmi e greu să îmi amintesc astfel de vremuri, când era normal să mergi la competiții, olimpiade, petreceri sau aniversări. Cu siguranță nu am să uit niciodată ultima petrecere la care am fost.

Avantajul nostru, ca tineri este că această pandemie nu ne va ucide, însă cu siguranță ne-a răpit o parte importantă din viață, aceea fiind adolescența, perioada pe care am așteptat-o atât de mult și pe care am apucat doar să o gustăm, nu să o savurăm cum se cuvine. Acum totul pare foarte departe, cu toate că e doar la 10 luni distanță.


9 Martie, ziua în care cu toții stăteam în fața televizorului așteptând să aflăm decizia guvernului, eram foarte uniți, toți elevii comentau ce se întâmpla la televizor, iar când în sfârșit a venit decizia de a închide școlile, doar pentru o perioadă, cu toții ne-am bucurat, neștiind ce ne așteaptă de fapt.


16 Martie, ziua în care am început cursurile online, îmi amintesc și acum cât de mult mă îngrijoram să nu îmi uit microfonul deschis și câtă grijă aveam să nu vorbesc deodată cu alți colegi, normal m-am adaptat, dar începeam să îmi doresc să nu se fi închis școala. Perioada în care trebuia să stăm în case părea ca o vacanță la început, însă cu timpul devenea deprimantă și părea că nu se va mai termina niciodată. Ne era dor să ne vedem din nou în bănci, să scriem pe tablă, să ne îmbrățișăm sau chiar să dăm teste pe hârtie, cu profesorul la catedră, cu emoțiile testului, care de multe ori îți ruinau lucrarea, sau te stimulau, însă pe care doar acum le vedem esențiale în viața noastră.


15 Mai, prima zi de „libertate”, este momentul în care parcă a fost apăsat butonul de play, ne-am simțit ca treziți dintr-un somn adânc, puteam să ne reluăm viața, eram fericiți și entuziasmați, vremea era frumoasă și bună de ieșit din casă, cu grijă și distanțare socială, însă eram totuși fericiți că putem ieși din nou fără declarații și să ne vedem prietenii de care ne-a fost atât de dor. Cu toate astea încă nu puteam să ținem aniversări, decât cu câteva persoane, fără prea mult contact. Erau primele aniversări la care nu puteam să îmbrățișăm sărbătoritul, ceea ce chiar dacă am crezut că nu va face o diferență, a făcut.


12 Iunie, ultima zi de școală, care chiar dacă a fost desfășurată online, ne-a adus multă bucurie și speranță că în anul școlar următor ne vom putea vedea din nou colegii și profesorii fizic. Din păcate însă pentru elevii de clasa a VIII-a și cei de a XII-a ultima zi de școală a fost una dureroasă, neavând parte de banchetul mult așteptat sau de ultimul sunet de clopoțel, cu festivitatea lui clasică în care părinții și rudele puteau să le fie alături. Noi ne doream ca totul să se întoarcă la normal, însă asta era desigur prea mult de cerut. Vacanța a fost cu adevărat relaxantă, iar excursiile după atâta timp de carantină s-au simțit ca o primă ieșire în lume.


11 Septembrie, prima zi de școală, știam cu toții în ce grupă urma să fim și eram nerăbdători să vedem cum vor decurge cursurile, însă cu toate că ne bucuram să ne vedem, chiar dacă eram doar jumătate de clasă, ne lipsea atmosfera orelor cu toți colegii în clasă, iar orele păreau mult mai lungi fără pauze în care să putem socializa cu colegii și prietenii din alte clase. În acele momente realizam cât de mult ne lipsesc pauzele în care puteam să ne luăm gândul de la ore și să ne lăsăm purtați de vise și lucruri mai relaxante, cum ar fi viețile noastre sociale, sau chiar dramele noastre adolescentine, pline de emoție și farmec. Pe urmă, s-a luat decizia să venim cu toții la școală, iar orele au fost scurtate cu 5 minute și unele ore erau desfășurate online, după școală. Atmosfera orelor s-a îmbunătățit cu mult și faptul că veneam mai devreme acasă ne bucura puțin, pentru că nu ne oboseam atât de mult cu masca pe față, însă era o bucurie falsă. Desigur masca nu era o plăcere însă necesitatea ei și faptul că vedeam că atât profesorii, cât și elevii o purtau în mod corespunzător, pe mine mă liniștea mult și mă făcea să mă simt în siguranță. Totuși, crescând numărul de cazuri, pericolul ne pândea peste tot în modul cel mai mârșav posibil, și uneori simțeam că aveam nevoie de o mică pauză, iar conducerea școlii noastre parcă ne-a înțeles îngrijorarea și a făcut posibilă această pauză în cel mai bun mod posibil, făcând orarul astfel încât fiecare clasă să aibă o zi în care să intre la ore doar online, toată clasa. Cu toate că s-a făcut tot posibilul să ne simțim cât de bine posibil la școală și ne-am obișnuit chiar și cu lipsa pauzelor sau cu masca, eram în continuare conștienți că nu va dura mult, iar asta ne întrista amarnic.


26 Octombrie, ziua în care așteptam din nou cu sufletul la gură să aflăm care este viitorul pentru școala noastră, bineînțeles din cauza numărului mare de cazuri am trecut din nou în online, moment în care o parte din fiecare din noi plângea, nu pentru că școala online nu ar fi eficientă-eu consider că ea este eficientă, ci pentru că, în ciuda faptului că masca și distanțarea socială ne erau mai mult decât antipatice, școala cu interacțiunea ei socială ne făceau totuși, să ne simțim vii.


„Ne adaptăm vremurilor” și ne continuăm viața și educația de acasă, unde deocamdată, suntem cel mai în siguranță. Ne mai rămâne doar speranța că cel puțin sărbătorile să aibe puțin din magia pe care o aveau până acum.


Autor: Mela Ardelean - Redactor Șef GOJDIȘTII


657 views0 comments

Recent Posts

See All