top of page

Iunie - Iubirea se poartă în culori

Autor : GEORGIA IAKAB/


Luna Iunie este cunoscută pentru începutul ei cald care ne transportă spre tărâmurile verii. 1 Iunie este celebrată cu zâmbete și chicoteli de toți copiii de pretutindeni. Chiar și oameni în toată firea sărbătoresc această zi, sufletele lor fiind animate și acum de micii oameni care au fost odată, parcă în altă viață.


Totuși, eu consider Iunie moment al celebrării iubirii Universale, colorate. Sunt 30 de zile în care iubirea nu are contur, nu judecă, ci este învăluită în curcubeu. Curcubeul, apărut după potop, veșnic memento al promisiunii divine, care ne încredințează că iubirea, strâns legată de speranță, ne colorează inimile exact ca steagul care, fluturat acum, ne aduce mai aproape, indiferent de identitatea noastră, de orientarea sexuală, culoare, religie.

Evenimentul care acoperă atât comemorarea strădaniei celor de dinaintea noastră pentru a iubi liber, cât și pentru serbarea reușitei și manifestării publice poartă numele de Pride, care are loc în fiecare an în luna Iunie.


Acesta a devenit un eveniment anual de pe urma revoltei de la Stonewall care a avut loc între 28.06.1969 şi 3.07 a aceluiaşi an. Această rebeliune a fost începută de persoanele queer (queer=persoană care nu se identifică cu orientarea heterosexuală, nici bisexuală ori homosexuală, dar are atracţie către ambele genuri) reprezentând deseori începutul luptei pentru drepturile comunităţii LGBT.


Pride-urile celebrează mândria individului, iubirea, diversitatea, istoria acestei comunități. Un marș mondial sărbătorit în marile orașe ale lumii (New York, unde a și apărut; Toronto, Viena, Londra, Sydney, etc.) în care oamenii parcurg un anumit traseu într-un interval de câteva ore. În acest timp, toți cei care participă râd, cântă, arătându-și deschis și mândri iubirea. Desigur că la acestea participă/pot participa și persoanele heterosexuale care sunt pro (al doilea A din denumirea LGBTQA+ venind de la ALLY, însemnând un membru care poate doar susține comunitatea/conceptul/pride-urile/etc fără să aibă o altă orientare sexuală). La noi în țară, Pride-ul are loc la București (organizat de asociațiile ACCEPT; MozaiQ; PSI Romania) și la Cluj (PRIDE România (inițiator și organizator principal); ACTEDO; Go Free).



Din propria perspectivă, Pride-ul este un moment colorat, degajat în care oameni se simt neconstrânși de o societate gri, opacă. Și chiar dacă această paradă a iubirii nu este înțeleasă de toată lumea, chiar condamnată fie direct ori indirect, este ocazia celor care respectă, iubesc și simt să facă lumea din jurul lor curcubeu.


În plus, vreau să aduc la cunoştinţă faptul că din dorința de a ajuta elevii români care fac parte din comunitatea LGBT+, Consiliul Național al Elevilor, Asociația Accept, POV21 și Festivalul de Film Super au iniţiat mișcarea denumită “Smile out of the closet” unde se vor publica diferite poveşti scurte despre elevii care fac parte din comunitate, dorindu-se atragerea atenţiei asupra problemelor privind discriminarea elevilor în baza orientării sexuale, romantice şi identităţii de gen.


Desigur, dacă oricare elev al colegiului nostru trece prin momente dificile legate de subiectul abordat ori este hărţuit din această cauză poate apela la departamentul de bullying al consiliului sau la orice reprezentat al Consiliului Elevilor C.N.”E.Gojdu”.


Autor: Georgia Iakab


951 views0 comments

Recent Posts

See All
bottom of page