top of page

Gojdişti cu care ne mândrim - O gimnastă karatistă - Elisa Randiș



Ștefana Dușe – Redactor GOJDIȘTII


Cu ocazia începutului noului an școlar ne continuăm ambițioși seria în care vă facem cunoștință cu gojdiștii talentați. Astăzi o aducem în prim-plan pe Elisa Randiș, elevă a colegiului nostru în clasa 10E. Ea a performat gimnastica ritmică timp de 8 ani în cadrul Clubului Sportiv Universitar Oradea reușind să obțină locul 3 la Cupa României în anul 2013, locul 2 în 2015 la aceeași competiție, fiind chiar premiată de către Primăria Oradea pentru performanțe sportive deosebite. Un lucru care m-a surprins când vorbeam cu Elisa este faptul că la momentul actual practică un alt sport, care pare o schimbare radicală de la gimnastică și anume, karatele. A început în 2020 Karate Kyokushin la Clubul Sportiv GYM Oradea, iar mai apoi la Clubul Sportiv Universitar Oradea luând locul 1 la kata în 2020, repetând istoria în 2021 la Campionatul Național. Elisa este acea persoană care te uimește zilnic cu bunătatea și loialitatea ei, cu frumusețea ei exterioară și interioară. Este un spirit optimist, o fire elegantă, ambițioasă și sensibilă. Aflând toate acestea am devenit intrigată, urmând să împart cu cititorii noștri informațiile pe care Elisa le-a împărtășit foarte deschisă cu mine.

Î: Cum ai început să practici gimnastica, iar mai apoi karate?

R: La gimnastică m-au înscris părinții mei când aveam 5 ani. Pot să spun că este o tradiție de familie, bunicul meu fiind gimnast de performanță. În clasa a 8-a m-am lăsat de sportul de performanță pentru a mă focusa pe școală, dar am rămas în continuare o fire activă. Întregul an am făcut mișcare de întreținere la o sală de karate. Acolo am făcut cunoștință cu acest sport.


Î: Ai vreun model pe această ramură?

R: Da, fratele meu care a făcut și face în continuare baschet de performanță, absolvent de Gojdu, în prezent student la Facultatea de Medicina Dentară din Oradea.


Î: Ce te-a motivat să continui în tot acest timp?

R: Plăcerea. E foarte important să-ți placă ceea ce faci. Când te antrenezi nu te mai poți gândi la nimic altceva, te deconectezi.


Î: Cum ai gestionat timpul când venea vorba despre școală?

R: Școala e pe primul loc. Am încercat mereu să fiu cât mai atentă la ore ca să am nevoie de cât mai puțin timp alocat temelor și învățatului.


Î: Ce ți-a plăcut cel mai mult la gimnastică? Ai găsit vreo similaritate între aceasta și karate?

R: La gimnastică mi-a plăcut cel mai mult faptul că mi-a format caracterul, am învățat să fiu perseverentă și că numai muncind responsabil poți să obții rezultate. O mare similaritate între aceste două sporturi este autocontrolul. În karate este foarte important să fii stăpân pe tine.


Î: Care a fost cea mai reușită/frumoasă coregrafie avută la gimnastică?

R: Cea mai frumoasă coregrafie avută la gimnastică este, desigur, și cea mai reușită și dragă mie, la cerc. Coregrafia a fost pe melodia “Heart of courage”.


Î: Ce a dus la schimbarea atât de radicală pe care ai făcut-o între gimnastică și karate?

R: Ca să fiu sinceră, când m-am lăsat de gimnastică nu m-am gândit vreodată că voi face karate. Ceea ce m-a determinat să mă apuc de karate a fost spiritul antrenoarei mele, iar mai apoi sportul în sine.

După cum se poate observa, Elisa este un exemplu pentru toți, demonstrându-ne că orice este posibil dacă ne dedicăm și iubim ceea ce facem. Îi mulțumesc mult pentru timpul acordat și pentru răspunsurile frumoase și prompte și mă simt privilegiată că am avut ocazia să o cunosc mai bine. Îi urăm mult succes în ceea ce face și ne considerăm mândri să o numim gojdistă.





Ștefana Dușe – Redactor GOJDIȘTII


568 views0 comments

Recent Posts

See All
bottom of page