Autor: Miruna Sturz - Redactor GOJDIȘTII
Continuăm seria de articole intitulată ,,Gojdiști cu care ne mândrim” alături de colegul nostru Mihai Boțoc, elev în clasa a 11-a C în cadrul colegiului nostru. Pe terenul de baschet, Mihai reprezintă o dovadă vie că, prin muncă și ambiție, visele pot deveni realitate. Acesta este un elev model, cu o fire ambițioasă, îmbinând armonios școala și cariera sa sportivă, punând accent pe dezvoltarea sa ca persoană. El ne inspiră pe toți prin progresul său, perseverența, amabilitatea și deschiderea sa.
Pentru a-l cunoaște mai bine pe Mihai și călătoria sa spre performanță, i-am adresat câteva întrebări.
Î: Cum și la ce vârstă ți-ai descoperit pasiunea pentru baschet?
R: „De când eram mic am fost pasionat și am practicat fotbalul, însă în urmă cu câțiva ani, mai exact la vârsta de 12 ani, am început un alt sport, adică baschetul. Baschetul m-a atras de mic. Îmi amintesc cu drag de momentele în care mergeam alături de tatăl meu la meciurile echipei CSM Oradea și văzând atmosfera din sală, mi-am dorit să ajung la performanța de a juca în fața unui public atât de mare, așa că am decis să mă dedic în totalitate acestui sport.”
Î: Care au fost cele mai mari reușite ale tale? De ce prezintă acestea o importanță mare pentru tine?
R: „În primul an de juniorat mi-a fost mai greu, deoarece noii mei coechipieri aveau deja bazele în ceea ce privește baschetul, erau o echipă unită și nu credeam că voi ajunge în lotul de 12 jucători care joacă la meciuri. Dar nimic nu e imposibil. Am muncit din greu și nu am lipsit de la niciun antrenament, iar ceea ce mi s-a părut improbabil, a devenit realitate în timp de 6 luni. După ce am participat la primul turneu de baschet, am început să mă antrenez din ce în ce mai mult. Mereu mi-am dorit să ajung la un turneu final, adică printre primele 8 echipe din toată țara, iar anul trecut am reușit să-mi îndeplinesc visul, ajungând la turneul final de U18. În plus, am reușit și continui să joc în Sala Antonio Alexe, și chiar și în Oradea Arena, care pentru mine este o experiență de nedescris.”
Î: Cum treci peste o „nereușită”? Te motivează aceasta?
R: „Desigur că sunt motivat după fiecare eșec, pentru că succesul nu apare dintr-odată. Pentru mine, fiecare greșeală reprezintă o șansă de a progresa, de a deveni mai bun pe zi ce trece. Fără greșeli nu aș fi putut să ajung la acest nivel.”
Î: Ce emoții te încearcă în timp ce practici acest sport?
R: „Baschetul reprezintă o evadare din viața cotidiană. În acest timp mă dezvolt atât fizic cât și psihic. De exemplu, în timpul unui antrenament sau chiar al unui meci, trec prin toate stările: de la bucurie la nervozitate, de la încredere la frustrare și așa mai departe. Deși îmi place să câștig, să-mi petrec timpul cu colegii mei, să ne distram, pentru mine este mult mai important să mă formez ca om, să fiu o persoană cât mai puternică.”
Î: În opinia ta, care sunt calitățile unui adevărat sportiv și cât timp ar trebui acesta să dedice antrenamentelor?
R: „În opinia mea, un sportiv de performanță trebuie să-și dedice o mare parte din timp sportului practicat. Asta presupune muncă, o alimentație corespunzătoare, evitarea tuturor tentațiilor, concentrare în timpul antrenamentelor și cu atât mai mult în timpul meciurilor sau a concursurilor. De asemenea, un element cheie pentru realizarea tuturor lucrurilor menționate mai sus este odihna.”
Î: Ce înseamnă cu adevărat să faci sport de performanță? Care sunt avantajele și dezvantajele programului pe care acest mod de viață îl impune?
R: „Sportul de performanță, dar și sportul în general, ne ajută enorm de mult pe plan personal: ne dezvoltăm psihic și fizic, avem o viață sănătoasă, socializăm foarte mult, dar întâlnim și unele dezavantaje, cum ar fi programul încărcat, stresul și oboseala. Pe mine sportul de performanță mă ajută, în ciuda faptului că necesită mult timp. Mereu sunt atent și activ, iar aceste lucruri îmi aduc multă fericire și bună dispoziție încât uit și de oboseală. Nu este ușor să faci atât de multe lucruri. Și eu am stat multe nopți până târziu pentru a putea îmbina școala cu sportul, dar pentru a avea succes în ambele domenii trebuie să facem anumite sacrificii.”
Î: Ce sfaturi ai avea pentru cei care doresc să îți calce pe urme?
R: „Sfatul meu pentru cei care vor să practice un sport este sa găsească bucurie și plăcere în ceea ce fac, să fie cât de constanți posibil, să depună mult efort, pentru că toate momentele, mai grele sau mai ușoare, îi vor ajuta mai târziu.”
Î: La ce competiții școlare și extrașcolare ai participat?
R: „Școala a fost mereu pe primul loc și este în continuare cea mai importantă, având cel mai important rol în dezvoltarea personală. Începând din gimnaziu, am participat la diferite olimpiade precum: cea de limba și literatura română, de matematică și de geografie. În ceea ce privește baschetul, am ajuns la turnee finale la categoriile U13 și U18. În plus, în acest an sunt căpitanul echipei de baschet a școlii noastre. Pot spune că am avut meciuri senzaționale, iar de anul trecut joc la trei categorii de vârstă dintre care una de seniori, acest lucru motivându-mă în fiecare zi să muncesc din ce în ce mai mult și la școală, dar și la baschet.”
Închei prin a-i mulțumi lui Mihai pentru timpul acordat, prin a-l felicita pentru performanțele sale și mai ales prin a-i ura mult succes în continuare!
Comments