din perspectiva elevei Sara Berger, olimpică națională la Limba și literatura română
Autor: Natalia Popa
Continuăm mini-seria de interviuri cu răspunsurile Sarei Berger, elevă în clasa a X-a C, care a reușit să se afirme prin rezultatele sale remarcabile la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Limba și literatură română: premiu special MEN, în anul 2022, și mențiune, în anul 2023. Totodată, de când este la liceu, Sara este redactor în consiliul elevilor și puteți găsi mai multe articole de-ale ei pe site-ul nostru. Vă invităm să aflați ce a avut ea de spus despre cultură, în acest interviu:
1. Ce este cultura?
Definită drept ansamblul de valori spirituale, intelectuale și materiale ce alcătuiesc moștenirea unui popor, cultura asamblează, în viziunea mea, macheta individualității naționale, este cea care conferă coloritul specific totului nostru unitar, acelor milioane de suflete mistuite de flacăra dragostei de patrie; suflete străine, însă reunite de virtuți și moravuri, pentru a reda glasul pământului natal.
2. De ce crezi că a fost aleasă data de 15 ianuarie pentru a marca Ziua Culturii, din cunoștințele tale?
Data de 15 ianuarie a fost desemnată drept Ziua Culturii, întrucât reprezintă ziua de naștere a „Luceafărului românesc”, Mihai Eminescu, figură ce constituie efigia romantismului românesc, remarcându-se, de asemenea, și în calitate de jurnalist.
3. Ce rol consideri că are cultura în societate/într-un stat?
Consider că, în cadrul unui stat, cultura este și va rămâne întotdeauna organică, precum apa, aerul sau hrana. Așa cum echilibrul biologic este menținut de nevoile fiziologice, echilibrul spiritual este produsul însușirii unei identități culturale proprii, ce estompează acea senzație a pustietății lăuntrice, a incertitudinii și a rătăcirii perpetue prin sentimentul de apartenență, de coeziune. Aș putea să o descriu, alegoric, ca fiind însăși acea exaltare viscerală a sufletului națiunii, un tonic ce îmbie posteritatea către progres. Într-o societate animată de goana după sens și perena căutare a răspunsurilor, oamenii se distanțează cu o celeritate alarmantă de matcă, de pântecul culturii, unde zace acea esență sacră ce conferă adevăratul sens. Din acest considerent, cultura este un liant ce reintegrează omul în totul unitar al spiritului național, este ceea ce cristalizează acea legătură simbolică între oameni, în pofida discrepanțelor de ordin social, politic, economic, întrucât fiecare întrupează un fragment din mozaicul identității românești.
4. În opinia ta: Cu ce îi poate ajuta cultura pe tineri? De ce ar fi bine să privească spre personalități culturale din trecut?
Consider că existența unei fundații culturale în cadrul tinerilor este inerentă, întrucât în torentul globalizării, al mediatizării și al tuturor tendințelor actuale, cu toții suntem, în mod ineluctabil, deconcertați, prinși în această pendulare meditativă între ceea ce suntem cu adevărat și ceea ce ne este impus, insuflat să fim. Cultura, prin unicitatea sa, este întocmai forma de mântuire din liniaritatea la care suntem reduși. Ea dezvoltă bivalent ființa umană, atât ca parte integrantă a colectivului, cât și ca ființă plastică, individualizată prin viziuni, convingeri, datini. Astfel, cultura este o fereastră către lumea istorică, către stratul originar, revelându-și construcția din punct de vedere evolutiv, dar și către sine, întrucât din roadele artei, ale spiritualității, științei sau tradiției ajung să-și afle locul în sufletul juvenil și mândru, în care palpită acel sentiment al virtuții, al harului. Har, fiindcă acea etichetă (de a fi român) devine un prestigiu. Totodată, personalitățile culturale din trecut sunt entități emblematice, ocrotitori și exponenți ai etosului sau, mai bine spus, demiurgii lui. Pornind de la marii poeți, dramaturgi și prozatori, până la matematicieni, sculptori sau istorici, cu toții și-au asumat acea legătură indisolubilă, maternă, în cazul unora, cu glia, și i-au aureolat chipul cu ceea ce noi numim azi zestrea, moștenirea noastră. Ei sunt adevărații titani, cei al căror nume răsună azi, din păcate, din ce în ce mai stins...Există tineri iluștri ce le pot urma exemplul, tineri ce pot resuscita acea dragoste ingenuă și pot reda glasul vivace al culturii. Iar aceasta este nădejdea pe care o nutrim cu ocazia acestei zile.
5. Sub ce forme întâlnim cultura, în viața de zi cu zi?
Cultura ne împresoară pretutindeni, cu toate că acest adevăr pare a se înrudi cu un clișeu. De la formele sublime de artă, fie că ne referim la literatură, arhitectură, sculptură, cinematografie, la fondul lingvistic transmis prin viu grai, la monumente istorice sau regiuni consacrate, la portul specific, tradițiile, fondul muzical ce animă pitorescul sau sărbătorile naționale, reliefăm, în termeni generali și în mod laconic, componente ale folclorului. Totuși, acești termeni nu sunt singurele timbre ale culturii, întrucât folclorul își presară vestigiile oriunde, îndeajuns încât să insereze câte un memento. Străzile pe care le parcurgem zilnic, numele instituțiilor ce comemorează figuri notorii, remarcate prin contribuții notabile, chiar și siglele mașinilor (în cazul nostru, Dacia) devin instrumente ce ne poartă într-un feeric voiaj temporal, amintindu-ne rolul de mecena pe care fiecare dintre noi suntem, într-o oarecare măsură, încredințați să-l îndeplinim. Mai presus de toate aceste onoruri ce imortalizează cultura, o regăsim, cu precădere, în sufletul nostalgic al fiecărui român ce-și țese în inimă dragostea de folclor.
6. Care este o persoană de cultură care te-a inspirat sau la care te raportezi ca la un model de urmat?
Un pilon al culturii care a constituit și, preconizez eu, va constitui întotdeauna o veritabilă sursă de inspirație literară este filozoful, scriitorul și istoricul religiilor, Mircea Eliade. Încă de la prima tangență pe care am avut-o cu fantasticul eliadesc, în clasa a VIII-a, când am lecturat pentru întâia dată nuvela „Domnișoara Christina”, am fost săgetată de o fascinație frenetică față de acel univers hierofanic, acea aureolă inedită pe care împletitura de teme și motive o conferea mitului extras din folclorul românesc. Îmi încolțise încă de atunci convingerea că acel episod marca doar debutul idilei dintre mine și proza eliadescă. Fapt ce s-a și concretizat, de altfel, întrucât mi-am continuat incursiunea prin sorgințile mitice ale prozei sale. Nutrindu-mi apetența pentru opera lui Mircea Eliade, am început să-l identific drept etalon din diverse considerente, principalul fiind polivalența intereselor sale, ce a constituit un imbold pentru mine să-mi dezlănțui potențialul în arii a căror chemare am ascultat-o, exaltată de nou. (filozofia și psihologia)
Îi mulțumim Sarei pentru răspunsurile oferite și îi dorim mult succes și spor mai departe în întreaga ei activitate! Vă recomandăm și al treilea interviu din mini-seria despre cultură, în care o altă elevă cu rezultate deosebite la Olimpiada de Limba și literatura română, Ana Maria Șandor (din clasa a XII-a E), ne-am împărtășit viziunea sa despre cultură.
Autor: Natalia Popa