top of page

Dependența digitală și deposedarea de sine

Autor: Berger Sara


Studiile arată că, în medie, un individ petrece minim 2 ore și jumătate navigând pe diversele platforme zilnic, ceea ce s-ar traduce prin aproximativ 864 de ore (36 de zile sau puțin peste o lună) anual. Privind per ansamblu, presupunând o durată medie de viață de 72 de ani și vârsta de debut 16 ani, respectivul va fi petrecut aproximativ 5 ani și jumătate din viața sa pe social media...


Dependența de internet ar putea fi desemnată drept maladia secolului, având în vizor statisticile care indică peste 210 milioane de oameni „infestați” de microbul adicției, pe întregul mapamond. Făcând abstracție de facilitățile conferite de uzul tehnologiei, consecințele adiacente consumului compulsiv de internet sunt alarmante, motiv pentru care relația om-internet devine o reflexie fidelă a rebeliunii creației împotriva creatorului. 


Dacă te-ai simțit vreodată incapabil să-ți desprinzi ochii din ecran, cu toate că ai petrecut deja 2 ore vizualizând încontinuu reel-uri pe Instagram, dacă atentuezi orice disconfort din viața ta (psihic, mai ales) prin refugiul în platformele de socializare, dacă privarea de acces la telefon (în timpul unei cine în familie sau a unei ieșiri în oraș, spre exemplu) îți provoacă anxietate sau dacă te amăgești constant cu arhicunoscutul mit „încă 5 minute, apoi îl închid”, te invit să descoperi mecanismul din culisele acestei obsesii, alături de câteva metode eficiente de a-ți revendica autonomia. 


Ce este dependența și cum se dezvoltă? 


Pentru început, să lămurim cum definim dependența. Dependența este ilustrată drept o formă de subordonare, manifestată printr-o dorință persistentă de angrenare într-un comportament sau într-un consum de substanțe, având conștiința repercusiunii negative, însă neavând puterea subjugării ei. Adesea subestimată, dependența digitală poate egala în nocivitate alte feluri de adicții, precum cea de alcool sau stupefiante, întrucât funcționează conform aceluiași principiu, și anume principiul plăcerii, care vizează, în termeni simpli, satisfacerea instinctuală. 

Sintetizând procesele ce au loc la nivel cerebral, conchidem că dependența este rezultatul următorului proces: senzația de satisfacție conduce la eliberarea dopaminei (neurotransmițător cunoscut drept „hormonul plăcerii”) în nucleul accumbens (denumit și „centrul plăcerii”, situat sub cortexul cerebral), expunerea repetată la același stimul determinând scăderea sensibilității acestui nucleu și creșterea toleranței, motiv pentru care este necesară o cantitate suplimentară (de substanță) sau o amplificare a intensității unui comportament, în cazul nostru, pentru a genera aceeași senzație. Copiii și adolescenții primează în rândul victimelor acestui inamic subtil, fantomatic și din cauza frăgezimii cortexului prefrontal (regiune responsabilă în autocontrol și inhibiția comportamentului, precum și în gestionarea emoțiilor), care transcende pragul maturității abia la vârsta de 25 de ani. 


Iluzia vieții și mitul infinitudinii...


Tragismul actualității este însăși mania noastră intrinsecă de a simula ceea ce nu suntem capabili să trăim, de a ne complace într-un mimetism al vieții. Ca să dezambiguizez, imaginează-ți următorul scenariu...te afli singur la restaurant, îți savurezi în tihnă preparatele și, în lipsă de alternative, începi să privești în jur. Ce vezi? La masa de alături, doi domni zac taciturni cu fețele adâncite în ecrane, în timp ce tastează cu patos. În dreapta ta, două studente își fac încontinuu selfie-uri cu băuturile lor exotice, zâmbesc euforic camerei, apoi revin la apatia de zi cu zi și se refugiază și ele în universul mobilelor. Întâmplător, erau colege de-ale tale, iar poza urma să fie noul lor story pe Instagram… Acum, te întreb din nou...ce vezi? Eu văd o lume seacă și teatrală. Văd o scenă animată de dorința de a epata, și culise pustiite, îmbâcsite de neajuns. 

Dezumanizare și decepționare ar putea fi printre principalele etichete de pe sigiliul rețelelor sociale, precum subliniază și exercițiul anterior de imaginație. Dincolo de ecrane, ne dezbrăcăm de obligații, de angoase și frământări, de defecte...putem fi ce vrem noi, cum vrem noi, adică ne depersonalizăm într-o asiduă fugă de sine, exploatând libertatea de a fi neasumați. Toate postările publicate parcă oglindesc o epidemie a fericirii în întreaga lume. Cu toții ne alegem meticulos fotografiile, descrierile...zâmbet imaculat, ținuta impecabilă, să nu cumva să trădăm vreun cusur, să tindem spre perfecțiune. Oare asta ne definește? O poză aleasă din celelalte 110 care nu au fost îndeajuns de „instagramabile”? Oare suntem mai puțin semnificativi în zilele în care nu purtăm ținute de gală și nu ne stă părul de parcă tocmai am trecut pragul salonului? Crede-mă, ești chiar mai valoros atunci când ai curajul să te dezvălui în autenticitatea ta. 

Dacă ar trebui identificată vreo culpă primordială a rețelelor de socializare, aceasta ar fi cultivarea mitului infinitudinii. Suntem împânziți de publicații în care fiecare mimează propriul ideal, pudrând orice insecuritate, devenind un simplu manechin pe planșa aceea virtuală, pe care noi, naivi, deseori o confundăm cu realitatea, de unde pot deriva anomalii precum narcisismul sau, la polul opus, acea senzație a inferioritate și insuficiență. Am ajuns să ne evaluăm conform unor standarde absurde, să ne înrădăcinăm stima de sine în acea „valută” virtuală a like-urilor și să ne definim în funcție de cât de bine ne „vindem” identitatea și existența pe scena frivolă și patetică a diverselor aplicații. Am devenit maeștri în simularea emoției și analfabeți în arta de a o trăi... 

Totodată, putem spune că ne anesteziem viața pentru câteva clipe, atunci când deschidem TikTok-ul „pentru 10 minute”. Este uman să alegem să ne eschivăm în fața impedimentelor, să evadăm într-o lume utopică atunci când viața noastră abundă în dificultăți și simțim că suntem copleșiți, iar acele forme apetisante de divertisment tind să reușească să ne amelioreze disconfortul. Deducem adevăratul motiv pentru care dezvoltăm această obsesie, și anume atașamentul față de confort. Escapismul este, indubitabil, una dintre cele mai eficace formule pentru evitarea disconfortului. Firește că este preferabil să te complaci în a da scroll o oră, vizionând videoclipuri care-ți servesc o satisfacție momentană, distrăgându-te de la cumulul de frământări. 

Esențial este să lămurim că, asemenea oricăror alte domenii în care oamenii preferă să înăbușe problema decât să o combată, refugiul nu rezolvă conflictul interior ci, dimpotrivă, îl amplifică, adesea involuntar. Cu siguranță sunteți familiarizați cu repercusiunile timpului excesiv petrecut online, însă voi numi câteva dintre ele, precum depresia, sedentarismul, tulburări ale somnului, scăderea performanțelor școlare, izolarea și degradarea relațiilor etc. 

Recomandat ar fi să îmbrățișezi disconfortul, în special cel ce implică solitudinea, adică înfruntarea sinelui. Într-adevăr, tu ești cel mai mare dușman al tău și până nu te încumeți să diseci aspectele vieții tale pe care încerci să le maschezi, lăsându-le în continuare să fermenteze în tine, este implauzibil să te „vindeci” de această maladie și să te eliberezi din mrejele dependenței digitale. Știu, în toți palpită acea teamă de a nu fi excluși, de a nu rata ceva, de a nu lăsa viața să se scrugă pe lângă noi, denumită și sindromul FOMO (fear of missing out), însă, dacă stăm să rumegăm ceea ce am ilustrat până acum...ratezi ceva, oare? Spațiul virtual nu este o reflexie a vieții, este o iluzie a ei. Da, ratezi o compilație de fotografii și videoclipuri în care lumea zâmbește „pentru poză”, ratezi ultimele trenduri, însă câștigi ceva net superior...îți recâștigi viața, înveți să trăiești dincolo de pixeli, să apreciezi esența, nu aparența. 

Ca să conchid această rubrică, indiferent de cât de mult încercăm să ne trunchiem imperfecțiunile, să etalăm doar fragmente din noi, cele ce tind spre ideal, sau să ne consolăm cu ideea că „mai am timp, fac mai târziu, încă 5 minute”, adevărul este că suntem finiți, indiferent de cât de eficientă este vraja acelui flux infinit de conținut, care ne insuflă altă idee. Finitudinea este, însă, fermecătoare, odată ce știi să o fructifici, odată ce nu mai renegi că ești uman. Energia noastră este finită, răbdarea noastră este finită...viața este finită, așadar trăiește-o pentru tine, nu pentru alții (P.S: ceilalți nici nu sunt într-atât de preocupați de ceea ce faci pe cât se pretind). 


Cum să te vindeci de dependența digitală? 


Dacă ar exista vreo rețetă magică, ți-aș oferi-o, însă aici totul se corelează cu disciplina și încumetarea de a transcende zona de confort. Cu toții suntem familiarizați cu arhicunoscutele remedii drastice, precum dezinstalarea rețelelor de socializare sau privarea de acces la telefon, însă eficacitatea lor se poate dovedi a fi deficitară, în cazul unora. Aici voi nota câteva metode eficiente, părerea mea, în tratarea acestei adicții: 


  • Activează ecranul alb-negru pe telefonul tău: 

O temă monocromă pe telefonul tău îți va schimba radical percepția asupra lui, întrucât culorile stimulează vizual, având diverse conotații și provocând felurite reacții, motiv pentru care anumite combinații sunt utilizate și în marketing, pentru a atrage atenția sau a genera o anume impresie; un tonurile de gri vor elimina, așadar, „ispita vizuală” de a-ți verifica telefonul 


  • Triază conturile pe care le urmărești:

Probabil nu realizezi ce impact ar avea triajul asupra activității tale online, însă totul se bazează pe transformarea acelui centru de interes (internetul) într-un loc mai puțin atractiv sau mai anost, astfel încât să nu-ți mai suscite interesul, în mod excepțional; încearcă să faci rabat la conturile celebrităților sau la cele neesențiale, pe cât posibil, astfel încât conținutul celor apropiați să aibă o pondere majoră în pagina de pornire (în ceea ce privește postările, se vor împuțina cele inutile, care îți distrag ostentativ atenția).


  • Optează pentru o limită de timp sau dezinstalează aplicații:

Probabil acesta este sfatul care implică cele mai multe mențiuni, întrucât limitele de timp s-au dovedit a fi ineficiente în cazul multor utilizatori, din pricina existenței acelei opțiuni de amânare. Ar fi ideal ca odată cu epuizarea minutelor să amorțească și apetitul nostru pentru conținut, însă aici intervine stadiul dificil pentru fiecare dintre noi, întrucât trebuie cultivată o anume disciplină...totuși, există metode prin care putem facilita reducerea timpului pe rețele, iar asta ne conduce la punctul următor, și anume...


  • Procură-ți dopamină din surse sănătoase:

În special în cazul în care optezi pentru dezinstalarea aplicațiilor, substituirea sursei de dopamină devine imperativă. Prohibiția accesului la aplicații, în mod subit, marchează o schimbare radicală, cu efecte devastatoare, uneori. „Confiscarea” principalei surse de plăcere poate conduce la sevraj, care se manifestă, în acest caz, prin tulburări comportamentale, impulsuri agresive sau chiar depresie, de aceea este indicată compensarea prin crearea unor noi surse. Iată câteva exemple de activități constructive pe care le poți întreprinde pentru a-ți oxigena psihicul (și trupul, de asemenea): 

  • efectuează o plimbare în aer liber, oferă-ți prilejul de a percepe lumea în naturalețea ei, fără filtre, fără distracții;

  • găsește-ți o nouă pasiune (de la tricotat la instrumente muzicale sau sporturi de performanță, există o gamă largă de activități pe care le poți desfășura);

  • preferă întâlnirile fizice, în detrimentul celor virtuale; 

  • sporește-ți activitatea fizică (dincolo de beneficiile medicale și estetice, sănătatea mintală se va îmbunătăți considerabil). 


  • Plasează telefonul în altă cameră:

În special în timpul studiului sau în cursul unei activități importante, te va ajuta enorm să te deconectezi de lumea virtuală, cât timp te focalizezi pe ceea e ai de finalizat. 


Așadar, moderația este cheia izbândei, indiferent de domeniu. Internetul, prin fluxul inepuizabil de divertisment și informație, poate deveni un instrument de o utilitate remarcabilă în viețile noastre, atâta timp cât ne cramponăm de luciditate și ne opunem ispitei acelui univers fermecător, însă periclitant. În cazul în care simți că încolțește în tine dependența digitală, sper că acest articol să-ți limpezească orizonturile și să-ți călăuzească primii pași către redobândirea posesiei asupra vieții tale. 


Autor: Berger Sara

9 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Commenti


bottom of page