De la ecran la conștiință - Proiecția filmului „Unplanned” în școala noastră
- CSE Emanuil Gojdu
- 25 mai
- 3 min de citit
Autor: Bochiș Ștefania
Redactor - adjunct GOJDIȘTII

Cinematografia ne transpune în universuri noi, adesea reprezentând o construcție vizuală menită să genereze reflecție critică prin ecoul afectiv pe care îl transmite și prin arcul narativ parcurs de personaje. Astfel, în data de 17 aprilie, la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, sala festivă a devenit spațiul în care elevii au fost invitați să participe la o astfel de reflecție, prilejuită de vizionarea filmului „Unplanned”, activitate extrașcolară susținută de doamna profesor de limba română, Dana Pușcașiu, și de reprezentanta Asociației „Precious Little Feet”, doamna Lidia Dan. Adresându-le întrebări, am aflat despre motivația alegerii filmului, despre relevanța acestuia în universul adolescentin și despre mesajul educațional și civic pe care îl transmite filmul.
Motivația alegerii și contextul educațional
Inițiativa derulării acestui film face parte dintr-o colaborare extinsă în cadrul proiectului „Trăiește liber”, derulat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor și cu participarea a nouă ONG-uri. Activitățile incluse abordează teme de interes pentru adolescenți: imagine de sine, conflict și comunicare, presiune de grup, dependențe, valoarea vieții, antidrog, antitrafic, bullying etc.
Relevanța filmului pentru adolescenți
Întrebate despre compatibilitatea temei cu universul adolescentin, ambele coordonatoare au subliniat dimensiunea actuală și impactul emoțional al subiectului:
„Tematica filmului este de actualitate nu doar pentru adolescenți, având în vedere că filmul spune povestea unor alegeri dramatice pe care trebuie să le facă personajele în cazul unei sarcini neplanificate; vorbește despre traumele pe care le presupune o astfel de alegere.” (doamna profesor Dana Pușcașiu)
„Tema activității care a propus vizionarea filmului a fost legată de valoarea vieții, decizii informate și relații toxice. Am considerat că vizionarea unei povești de viață adevărate va provoca conștientizare și asumare din partea elevilor, mult mai mult decât o expunere de tip prelegere.” (doamna Lidia Dan)
Mesajul educațional și civic
În raport cu obiectivele educaționale generale, cât și ale disciplinei limba și literatura română, doamna profesor subliniază o idee esențială:
„Se vorbește tot mai mult în ultima vreme despre așa-zise noi discipline care trebuie introduse în școală, cum ar fi educația financiară sau educația pentru sănătate. Prin urmare, intră în atribuțiile școlii și educația pentru un stil de viață sănătos, deși acest subiect nu-și găsește locul decât la orele de dirigenție. Literatura e un domeniu care abordează toate aspectele vieții personajelor, dar problemele personajelor dintr-o operă clasică nu vor fi neaparat problemele specifice ale adolescenților din zilele noastre. Personajele literare sunt, de cele mai multe ori, întruchipări ale unor trăsături general umane. De aceea și au ceva de spus cititorilor din diferite epoci.”
În același registru, doamna profesor Dana Pușcașiu a evidențiat rolul profesorului de limba română în calitate de ghid într-un proces de reflecție și umanizare, nu doar ca transmițător de cunoștințe:
„Știți deja că orele de literatură română sunt un prilej de dezbateri incitante pe marginea a ceea ce numiți probleme sensibile. Pornind de la o poveste, profesorul și elevii discută, în cadrul acestor ore, despre diverse subiecte cu relevanță socială și morală. De altfel, literatura nu este o simplă disciplină de studiu și nici nu ar trebui privită astfel. Literatura este o formă de artă, parte din viața noastră a tuturor. Ea își împlinește menirea pentru care a fost creată atunci — și numai atunci — când cititorii se regăsesc în poveste și în personajele ei. Profesorul de română este, în fond, doar un facilitator al acestei întâlniri între literatură și cititor.”
Despre legătura între film și valori civice și etice ne vorbește doamna Lidia Dan:
„Scopul principal al vizionării filmului este de a împărtăși informații și valori, de a provoca conștientizări care vizează: responsabilitatea personală și colectivă a deciziilor pe care le luăm în viață, consecințele deciziilor, pericolul relațiilor toxice versus relații sănătoase, importanța informării obiective înainte de luarea deciziilor importante în viață, dezvoltarea empatiei fără judecată pentru categorii defavorizate sau aflate în situații de criză - în speță fete și femei în criză de sarcină sau post avort și copilașii nenăscuți, înțelegerea adevăratei valori a vieții și forme de protejare a ei.”
În concluzie, proiecția filmului Unplanned în cadrul Colegiului Național „Emanuil Gojdu” s-a dorit a fi o inițiativă cu scop educativ, cu accent pe conștientizarea responsabilităților personale și sociale în fața unor alegeri de viață complexe. Alegerea unei producții cu un mesaj atât de ferm și cu o încărcătură morală pronunțată implică, însă, și o responsabilitate pedagogică sporită: aceea de a oferi elevilor nu doar imaginea unei perspective, ci și cadrul pentru înțelegere critică, dezbatere echilibrată și asumare liberă.
Comments