top of page

Dacă e să dăruim, să dăruim! - Denisa Hamza



Autor: Ayana Rus – Redactor GOJDIȘTII

• După o perioadă îndelungată, o perioadă care a trecut mai greu decât și-ar fi imaginat cineva vreodată, atmosfera de iarnă alături de sărbătorile specifice acestei luni s-au reîntors, aducând zâmbete pe chipurile oamenilor, umplându-le sufletele de bucurie și extaz, și îndemnându-i să fie cea mai bună versiune a lor.


Această perioadă ne stimulează pe fiecare să fim cât mai buni și să le oferim celor din jur ajutorul și susținerea noastră, în măsura în care fiecare este capabil, pentru a-i ajuta și pe ceilalți să aibă un Crăciun liniștit și cald.


Hamza Denisa, o fetiță în vârstă de doar 7 anișori a fost diagnosticată, în urmă cu peste un an, cu leucemie mieloidă acută. Ea este originară din Bihor, dar, după ce a fost diagnosticată, în 2019, a fost transferată de urgență la Spitalul Louis Țurcanu din Timișoara.

Fetița este în al doilea an de tratament și trebuie să meargă, alături de mama sa, de câteva ori pe lună la spitalul aflat la câteva ore distanță de reședința lor. Tatăl ei este nevoit să stea cu frații ei acasă, iar din această cauză el nu poate munci, și veniturile familiei au devenit din ce în ce mai mici. Costurile lunare ale familiei sunt foarte ridicate, așa că aceștia au nevoie de ajutorul și sprijinul nostru.


Toți cei care sunt doritori să îi aducă Denisei zâmbetul pe buze și să o ajute să aibă un Crăciun plin de fericire, pot face donații în conturile bancare de mai jos:


BCR

IN LEI: RO16RNCB0015163548220001 IN EURO: RO59RNCB0015163548220003 COD SWIFT: RNCBROBU

Banca Transilvania

IN LEI: RO90BTRLRONCRT0502381601 IN EURO: RO40BTRLEURCRT0502381601 COD SWIFT: BTRLRO22

ING Bank

IN LEI: RO61INGB0000999909241779 IN EURO: RO84INGB0000999909241850 COD SWIFT: INGBROBU

BRD

LEI: RO34BRDE020SV83172010200 EUR: RO17BRDE020SV83172350200 COD SWIFT: BRDEROBU

RAIFFEISEN BANK

LEI: RO79RZBR0000060021092494 EUR: RO83RZBR0000060021092519 COD SWIFT: RZBRROBU

CEC BANK

LEI: RO17CECEB00030RON0604187 EUR: RO53CECEB000C1EUR0604211 COD SWIFT: CECEROBU


Pentru detalii suplimentare vă rugăm să ne contactați:


Telefon: 0770372401



Aceste informații au fost adunate de pe site-ul:



• Autor: Ayana Rus – Redactor GOJDIȘTII

94 views0 comments

Recent Posts

See All
bottom of page