Cum a decurs Târgul de Crăciun al consiliului



Autor: Ștefana Dușe - Redactor GOJDIȘTII


Cu toții am simțit măcar odată magia sărbătorilor. Crăciunul scoate ce este mai bun din oameni, împingându-i la fapte bune.


Suntem încălziți de tradițiile minunate ce ne înconjoară și de bucuria de a dărui fericire mai departe. În acest spirit, elevii școlii noastre s-au mobilizat și au organizat un târg de Crăciun chiar în sala festivă a colegiului. În pauze, elevii de toate vârstele au fost așteptați cu o varietate de produse puse la vânzare, dar și cu muzică în concordanță cu sărbătorile specifice.


Printre produsele posibile achiziției s-au numărat stickere autocolante făcute de Raisa Turcu din clasa a XI-a C, inele și alte bijuterii handmade realizate de Melania Ardelean din XI D, diverse cărți donate de elevi și ornamente de Crăciun realizate de elevi și de părinții acestora. Târgul s-a dovedit un succes, strângându-se 3075 de lei din vânzarea a aproximativ 100 de cărți, peste 200 de stickere și 200 de bijuterii, dintre care în mare parte inele, dar și 25 de ornamente de Crăciun. Atmosfera festivă a târgului s-a întins pe parcursul a trei zile, timp în care elevii au mișunat necontenit, golind rapid mesele cu produse. Toți banii vor fi folosiți în cadrul proiectului Students Hub.




Acest proiect are ca scop construirea unui loc în care elevii vor putea aprofunda anumite cunoștințe sau clarifica nelămuriri alături de elevi olimpici din școala noastră, dornici să-i ajute pe ceilalți.


Astfel, școala va fi asociată cu un spațiu de învățare, dar și de relaxare și socializare în scop educativ și nu numai.



Le mulțumim mult tuturor celor care au donat pentru cauza noastră și ne-au fost alături. Sperăm că produsele cumpărate au adus zâmbetul pe fețele elevilor și vă urăm sărbători fericite alături de cei dragi!


Autor: Ștefana Dușe - Redactor GOJDIȘTII


99 views0 comments

Recent Posts

See All