Autor: Ana-Maria Ștefania Șandor
Cioburi dintr-o ființă
Omul – o ființă sculptată din pământ,
Din lutul magic și ceresc,
Însuflețit cu harul îngeresc,
Legat de-un loc și-un crezământ.
Pământ, sortit s-ajungă în mormânt,
Trăiește în această lume
Alergând dup-un renume
Până-n clipa când e suflat de vânt.
Pământul e-un element sfânt
Păstrând într-ale sale adâncuri
Mii și mii de mozaicuri
Ale trecutului răsfrânt.
„Gândesc, deci exist” spunea cândva un filozof...
Dar dacă eu vin din pământ
Și-l am pe-acesta așezământ
Gândul meu nu poate fi decât autotrof.
Văzând, simțind, trăind
Printr-ale trecutului fărâme,
Gândul meu stă să se dărâme :
E-un biet amestec lipăind.
Ciob cu ciob, bucată cu bucată,
El se clădește-ncet din ce-a văzut,
Dar e totuși unic, de necrezut,
Precum o fortăreață complicată.
Autor: Șandor Ana-Maria Ștefania