top of page

Ce reprezintă, de fapt, Consiliul Elevilor?




Autor: Sara Filimon - Redactor GOJDIȘTII


Cu toții am auzit de Consiliul Elevilor, majoritatea am și contribuit, prin vot, la alegerea principalilor membri ai Consiliul Elevilor al școlii noastre, însă oare câți dintre noi știm cu adevărat ce reprezintă acesta, ce atribuții are? Care este, în esență, rolul său?


Un Consiliu al Elevilor presupune o structură independentă, formată din elevi, care acționează exclusiv în interesul acestora. Astfel, ca ,,voce” a elevilor, printre cele mai semnificative roluri ale unui Consiliu al Elevilor se numără: reprezentarea elevilor în fața instituțiilor care răspund de bunăstarea sistemului educațional, apărarea drepturilor acestora, și, nu în ultimul rând, raportarea problemelor pe care aceștia le întâmpină. Așadar, Consiliul Elevilor e responsabil cu sprijinirea tuturor elevilor, astfel încât ei să beneficieze de un sistem de învățământ cât mai calitativ.


Cea mai importantă structură de acest fel, organizată la nivelul țării noastre, este Consiliul Național al Elevilor, al cărui rol principal constă în reprezentarea tuturor elevilor din țară în fața instituțiilor și organismelor abilitate. Utilizând toate modalitățile legale și legitime, membrii acestui Consiliu propun, alături de instituțiile abilitate și diferiți parteneri, politici publice în încercarea rezolvării oricărei probleme apărute în rândul elevilor sau în cadrul sistemului de învățământ preuniversitar. Principalele obiective pe care Consiliul Național al Elevilor le vizează sunt: reprezentarea elevilor ca principali beneficiari ai sistemului de învățământ din România, participarea activă a acestora în procesul decizional în legătură cu problemele care îi privesc, supravegherea respectării drepturilor elevilor, încurajarea schimburilor de experiență și a exemplelor de bune practici și, de asemenea, sprijinirea dezvoltării substructurilor lor.




Imagine: Logo Consiliul Național al Elevilor. Sursa: Facebook Consiliul Național al Elevilor


Știați că primele consilii școlare ale elevilor au apărut în România în anul 1991, iar cea dintâi Adunare Generală a Consiliului Național al Elevilor a avut loc într-un autobuz? De atunci, aceste structuri s-au dezvoltat din ce în ce mai mult, astfel încât astăzi, în fiecare județ al țării, există un Consiliu Județean al Elevilor și, mai mult decât atât, fiecare școală în parte ar trebui să aibă propriul Consiliu al Elevilor.


Este de la sine înțeles că și Colegiul nostru dispune de un Consiliu al Elevilor, un Consiliu de altfel foarte implicat, care își îndeplinește exemplar atribuțiile și, totodată, vine mereu cu noi inițiative. Toate activitățile organizate de către Consiliul Elevilor și desfășurate alături de elevi și chiar și alături de domnii profesori le puteți găsi pe paginile de Facebook sau Instagram ale Consiliului Elevilor (Consiliul Elevilor C.N.Emanuil Gojdu Oradea, cnego.cse) Aici sunt prezentate pe scurt proiectele la care gojdiștii iau parte, sunt postate diferite anunțuri, cum ar fi cele ale webinarilor organizate de către membrii Consiliului și multe altele. Spre exemplu, probabil cea mai semnificativă inițiativă a Consiliului nostru de anul acesta o reprezintă eforturile remarcabile depuse de către acesta, pentru a ,,salva” clasa de științe socio-umane (anul școlar 2021-2022), care ar urma să fie eliminată din planul de școlarizare și din oferta educațională, în urma deciziei luate de Inspectoratul Școlar Județean Bihor. Astfel, Consiliul a redactat un Memoriu adresat Inspectoratului și, deoarece răspunsul a fost unul nesatisfăcător, Consiliul a trimis un al doilea Memoriu la care încă așteaptă un răspuns... În acest fel, prin intermediul strădaniei depuse și a determinării, Consiliul Școlar al Elevilor demonstrează încă o dată sprijinul imens pe care îl oferă întoteauna, tuturor gojdiștilor, indiferent de situație.

În ceea ce privește acțiunile de caritate și voluntariatul, Consiliul a semnat de curând un parteneriat cu Centrul de Tineret ,,The Spot Oradea”, care are în plan construirea unei grădini incluzive, cu dotări specifice pentru persoanele cu dizabilități, valoroasa echipă de voluntari a Consiliului nostru urmând să contribuie, de asemenea, la realizarea acestui proiect.

Totodată, accesând site-ul www.gojdistii.com, puteți citi o varietate de articole realizate de către Biroul de Presă al Consiliului școlii.


Aș dori să închei prin a vă spune că, oricare gojdist poate deveni membru al Consiliului Elevilor. Te poți înscrie, pe baza condițiilor hotărâte, în perioada dedicată acestor înscrieri și, chiar daca nu ești unul dintre membrii Consiliului Elevilor ai școlii, ai ocazia să contribui la o bună desfășurarea a Consiliului prin participarea la activitățile organizate de acesta. În acest fel, contribuind câte puțin fiecare, noi, elevii, vom putea deveni o ,,voce” din ce în ce mai puternică, care să fie auzită în rândul tuturor structurilor care au o implicare în domeniul educației.


Autor: Sara Filimon - Redactor GOJDIȘTII



130 views0 comments

Recent Posts

See All
bottom of page