top of page

Carolina Jurcău - Locul III, secțiunea poezie




Sunt fata de pe instagram a cărei haine mi-au plăcut,

Dar și ultimul tip de care mi-a plăcut.

Sunt fosta mea învățătoare,

Grijulie dar autoritară,

Dar și băieții care pe seama mea făceau glume jignitoare.

Sunt fata cu păr bălai care îmi era prietenă,

Artistică si întotdeauna acolo,

Dar si fata care nu mă suporta.

Sunt prietenul meu cel mai bun,

Copilăros și înțelept,

Dar și colegul care îmi spunea că dacă aș slabi m-ar plăcea băieții.

Sunt părinții mei,

Cei care mi-au arătat cum arată iubirea,

Dar și bully-ul din gimnaziu.

Sunt personajul meu favorit,

Puternic și curajos,

Dar si criticul meu cel mai mare.

Sunt soarele,

Luminos si cald,

Dar si luna, cea care veghează peste noapte.

Sunt totul si nimic.

Sunt pasărea migratoare

Si a vântului adiere.

Sunt briza mării

Si devastatorul tsunami.

Sunt o lume întreaga cuprinsa intr-un atom.


Sunt amalgamul experienței mele,

Dar si incertitudinea viitorului.

Sunt trecutul si viitorul si prezentul,

Dar sunt si atemporală.

Sunt muritoare și eternă.

Sunt o contradicție si totuși am sens.

Sunt tot ce știu si nu stiu

Si sunt nimic.


Autor: Carolina Jurcău

94 views0 comments

Recent Posts

See All
bottom of page